Zbor.md

Reguli pentru persoane cu necesități specialeb


Pasageri cu mobilitatea redusă
Toate serviciile publicate pe website, afișate în oficiu și/sau prin intermediul softului ZBOR.MD, sunt în funcție de disponibilitatea Furnizorilor de Servicii, de termenii și condițiile de transportare (incluzând regulile de transport al pasagerilor impus de liniile aeriene) și se vor aplica adițional Termenilor și Condițiilor stipulate de ZBOR.MD.

Termenii Furnizorilor de Servicii pot include prevederi referitoare la diferite proceduri de îmbarcare, obligații (daca este cazul) ori restricții de alta natură. ZBOR.MD nu este responsabila pentru introducerea acestor reguli dar din grija față de clienții săi, pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității persoanelor cu nevoi speciale, vă informează, după cum urmează.

Contractul dvs. de transport cu compania aeriană care vă asigură transportul aerian, internațional, intern sau o parte internă dintr-o călătorie internațională face obiectul acestei notificări, oricărei notificări sau condițiile individuale ale transportatorului, regulamentelor, normelor și politicilor aferente aplicabile.

Este dreptul transportatorului de a refuza transportul pasagerilor care nu respectă legislația aplicabilă sau care nu prezintă în timp util toate documentele de călătorie necesare și informațiile cu privire la necesitățile speciale.

Acceptarea la cursă a persoanelor cu dizabilități este bazată pe factorii următori:

  • Abilitatea agentului Handling de a oferi asemenea tip de servicii (echipamentul necesar, personal instruit).
  • Limitări (i.e. limitările maxime de PMR la bord pe tipul de avion, acceptarea la bord a anumitor categorii de PMR).

Pentru a asigura confortul călătoriei persoanelor cu dizabilități, trebuie să țineți cont de o serie de factori, cum ar fi starea de sănătate a persoanei, echipamentul solicitat, transportatorii aerieni implicați, limitările maxime pe tipuri de avion.

În acest sens, orice serviciu special pentru persoanele cu dizabilități trebuie sa fie solicitat cel târziu cu 72 ore înainte de zbor pentru a permite transportatorului de a organiza și finisa aranjamentele necesare. De obicei aceste solicitări sunt declarate agentului la momentul rezervării biletului care introduce informația necesara în rezervarea pasagerului. Nerespectarea acestei reguli poate duce la anularea rezervării de zbor de către compania aeriană.

Pentru persoanele care suferă de anumite boli și sunt considerate cazuri medicale, companiile aeriene vor solicita datele medicale despre starea sănătății a pasagerului. O forma speciala MEDIF va fi necesar de completat de către medicul curant al pasagerului și transmisă companiei.

Formularele pot fi găsite pe paginile web oficiale ale companiilor aeriene care operează zborul concret sau pot fi solicitate prin intermediul agentului la momentul rezervării biletului. După completare de către medicul curant, formularele trebuie transmise la o adresă electronică care o puteți găsi pe paginile web oficiale ale companiilor aeriene care operează zborul concret sau pot fi transmise prin intermediul agentului care a efectuat rezervarea.

Vă rugăm să ne informați în ce măsură mobilitatea dvs. este redusă. Există trei categorii de scaune rulante recunoscute internațional pentru a vă putea stabili gradul de dizabilitate:

  • WCHR - Wheelchair Ramp: Pasagerul solicită scaunul doar pentru a parcurge distanțe lungi; este capabil să urce scări fără asistență.
  • WCHS - Wheelchair Steps: Pasagerul nu poate urca scări dar poate parcurge distanțe scurte pe propriile picioare.
  • WCHC - Wheelchair Cabin: Pasagerul solicită asistență permanentă, nu se poate deplasa la bord fără ajutorul unei alte persoane - propriul scaun rulant este necesar în permanență.

În cazul în care călătoriți cu scaunul dvs. rulant vă rugăm să ne informați în legătură cu greutatea, dimensiunile și alte caracteristici speciale ale acestuia (ex: pliabil/ne-pliabil, sport/cu acționare electrică, etc.).

Scaunele rulante propulsate de o baterie electrică sunt acceptate spre transportare de către companiile aeriene în baza unor condiții speciale. Bateriile care nu se pot vărsa (baterii uscate sau cu gel) pot rămâne atașate scaunului dar trebuie asigurate și deconectate iar bornele trebuie izolate înainte de îmbarcarea în avion. Nu se acceptă spre transportare scaune rulante cu baterii umede sau Lithium.
Transportul unui echipament pentru mobilitate (scaun rulant, cârje, alte echipamente ajutătoare) pentru persoanele cu mobilitate redusă este gratuit. Se transportă numai la cală.
Pasageri cu deficiențe parțiale auditive sau vizuale
Pasagerul trebuie să informeze în momentul rezervării despre deficiența sa, pentru a transmite informația companiei aeriene care va organiza asistența necesară. Nu este necesară prezentarea unui certificat medical pentru pasagerii cu deficiență auditivă sau vizuală.
Pasagerii care au deficiențe senzoriale multiple (vizuale și auditive) vor trebui să fie însoțiți pe durata zborului.
Pasagerii cu mobilitate redusă sau cu deficiențe de percepție senzorială își pot exprima preferința pentru locul ocupat la bord, dar din considerente legate de siguranța zborului acestea pot fi restricționate pe anumite rânduri sau locuri (ex: rândurile cu ieșiri de siguranță).
Pasagerii cu deficiențe de vedere și auz pot fi însoțiți de animalele ghid (câini). Transportul câinilor utilitari este acceptat gratuit. Pasagerii care călătoresc însoțiți de câini utilitari vor informa încă din momentul rezervării despre acest fapt.
Condițiile de acceptare a câinilor utilitari la zbor:

  • greutatea și mărimea poate fi restricționată
  • pasagerul trebuie să dețină un certificat, care confirmă statutul de "Animal Ghid"
  • nu este permis ca animalul să se deplaseze prin aeronavă
  • nu este permis ca animalul să ocupe un scaun
  • animalul trebuie sa fie cu botniță și lesă

ZBOR.MD nu este răspunzătoare și nu i se pot pretinde despăgubiri pentru că pasagerul nu a zburat, i s-a refuzat îmbarcarea în condițiile în care pasagerul nu a prezentat la timp informațiile despre necesitățile speciale.
Dacă cursa dvs. implică transportul cu transportatori diferiți, ar trebui să vă informați de la fiecare transportator în parte pentru informații despre regulile aplicate persoanelor cu necesități speciale.
CONTACTAŢI TRANSPORTATORUL PENTRU MAI MULTE INFORMAŢII