Prețuri la bilete de avion spre Suedia

plane-in
swap
plane-out
×
plane-in
swap
plane-out
×
plane-in
swap
plane-out
×
persons
Adulți
12+ ani
1
Copii
2-12 ani
0
Bebeluși
0-24 luni
0

Cele mai ieftine bilete de avion din aeroporturi în raza de 200km spre Suedia pe un an înainte

Se încarcă, vă rugăm așteptați.

Situată în partea estică a peninsulei Scandinave, Suedia este un stat din Europa de Nord ce se află la țărmurile Mării Baltice și care cuprinde și numeroase insule (cum ar fi Gotland și Oland). În secolul al XVII-lea, Suedia a fost o mare putere europeană, câștigând numeroase teritorii în dauna Rusiei, Poloniei și Lituaniei. Mai târziu s-a aflat pentru o scurtă perioadă sub dominația Danemarcei, fiind apoi într-o uniune personală cu Norvegia, sub coroană suedeză, până în 1905. Ultimul război la care Suedia a participat a fost în 1815.

Suedia are un relief interesant ce coboară de la Alpii Scandinaviei până la câmpiile din sudul țării. Capitala țării se află la Stockholm, un oraș situat de o parte și de alta a strâmtorii Norrstrom, care leagă lacul Malaren de Marea Baltică și pe câteva insule ale lacului Malaren. Legătura între cartierele-insule se face prin intermediul a nu mai puțin de 50 de poduri, ceea ce face din Stockholm un oraș deosebit de interesant. Ce mai puteți vedea în capitala Suediei: Muzeul Vasa care atrage peste un milion de turiști anual, Muzeul Skansen, cel mai vechi muzeu în aer liber din lume, Palatul Regal, cartierul Gamla Stan, Primăria din Stockholm, Palatul Drottningholm, Globe Arena și Catedrala orașului Storkyrcan. După ce vizitați Stockholm, restul Suediei vă va cuceri și el cu siguranță. Nu trebuie să ratați Muzeul Volvo Goteborg, Grădina Botanică Gothenburg, Castelul Skansen Kronan sau clădirea istorică Feskekorka din Vastergotland.

Pentru gurmanzi, coasta de vest a Suediei este un loc ideal în special pentru așezările pescărești și pentru restaurantele cu fructe de mare, iar pentru cei care doresc să petreacă o vacanță aproape de cultura și tradiția suedeză, Uppsala, anticul oraș viking, este destinația potrivită. Unul dintre cele mai interesante locuri din Suedia este hotelul de gheață din Laponia, sculptat anual în blocuri gigantice de gheață și unde poporul Sami are ca ocupație principală creșterea turmelor de reni.

Suedezii sărbătoresc cu plăcere solstițiul de vară (Midsommer) care ia forma unor serbări câmpenești, ziua regelui și 1 mai când sunt organizate diferite festivaluri și festivități. Cu ce ajungeți aici? Air France, Brussels Airlines, Air Berlin, Vueling Airlines, KLM și SWISS sunt doar o parte dintre companiile aeriene ce efectuează zboruri în această țară.